Intimitate..

Se aude sirena unei salvari..

Un firicel de lumina isi face loc timid si palid prin draperia mov inchis. Adormita, caut cu degetele amortite telefonul pe sub perna. Abia 6 si ceva..

Ma intreb…Firicelul palid vine de la stalpul de iluminat din fata geamului?  Dar noi stam la etajul  5..oare bate pana aici? Cati metri are un stalp?

Ssstt..o mie de ganduri pe secunda la prima ora a diminetii…Toate fara vreun folos..

Ma intorc spre tine. Privirea mi s-a acomodat deja pe intuneric. In plus, firicelul de lumina e acolo. Ma ajuta si el..Pieptul ti se misca sincron cu respiratia. Se ridica rar, coboara rar..ca un marș impecabil executat pe o muzica maiestuoasa de fanfara.

Pielea ti-e putin mai rece decat de obicei. Si asta pentru ca sub greutatea ta, sta ghemuita sarmana plapuma. Trag de un colt si incerc s-o salvez de la o moarte sigura prin sifonare..

Te trezesti. Cu ochii mici, mongoloizi si negri, clipesti de cateva ori si apoi zici..Fetita!

Zambetului tau ii raspunde zambetul meu...Buna dimineata, iubitule!

Apoi, intr-o secunda, bratul tau infasoara intregul meu trup..Cred ca vrei sa furi putina caldurica de la mine! Nu trebuie sa furi. Iti dau cu placere! Pentru ca si tu imi dai totul.

Bunatatea ta, intelegerea ta, sustinerea ta, respectul si increderea..iubirea ta, rasul tau, dansul si muzica din sufletul tau..

Iti cuibaresti mustata in scobitura gatului meu. Ma cam inteapa si ma gadila in acelasi timp. Palmele mele cuprind fata ta somnoroasa si te pup zgomotos pe frunte.  Aproape ca poti vedea iubirea plutind imprejurul nostru..

Firicelul de lumina e tot acolo…

Oare cat o fi ceasul? Deja 7 si ceva..

Raman suspendata in clipa aceea perfecta, in care intimitatea, in intregime non-sexuala, ocupa fiecare coltisor al Universului nostru. Al meu si al tau, iubitule…Contemplez extatic la urmatoarea clipa ce va sa vina, o astept si o imbratisez cu aceeasi caldura cu care tu ma imbratisezi pe mine…

Te iubesc! <3

Toate-s vechi...si noua toate!

Va amintiti prima zi de scoala?

Cu uniforma cumparata intr-o sambata dimineata din vreun bazar aglomerat cu miros de  plastic topit, cu creioane portocalii din lemn, a caror guma de sters mica si roz mai mult murdarea decat sa stearga, cu bloc de desen si acuarele pe care abia astepti sa le incerci, de multe ori dezamagit ca rosul nu-i asa intens cand il amesteci cu apa...

Emotii.

Multe emotii ce-ti fac gatul sa se usuce, inima sa-ti bata in urechi si palmele sa transpire.

De cate ori imbratisezi noul, simti acea teama aproape generatoare de cosmaruri ca nu vei face fata. Asta pentru ca nu ne dam voie sa simtim, ci doar gandim. Si cum suntem inrobiti de o minte proasta si alambicata, rareori ne putem debarasa de ea, macar pret de cateva secunde.

Avem in ADN-ul nostru cel de toate celulele o gena cretina si rautacioasa care ne face sa ne ingrijoram inutil si in prealabil pentru toate nenorocirile posibile si imposibile.

Oare iau examenul?
Daca nu-l iau, ce fac?
Daca il iau, CE FAC???`
Oare prind autobuzul maine dimineata? Daca trece mai devreme si il pierd? Daca vine mai tarziu si tre' sa-l astept? Daca ploua si imi strica freza? Daca nu mi-o strica ploaia si mi-o strica vantul?

Ok.

N-a batut vantul. Nici n-a plouat. Freza mi-a stat impecabil. Am prins autobuzul. N-a venit mai devreme si n-a intarziat. Am luat examenul.

Rezumat

Sunt oameni care au o scanteie in ochi, calzi si zambareti, te bat pe umar prietenos ca sfantu' Petru la intrarea in Imparatie si-ti zic: Sezi bland! Totul va fi bine!
Urmeaza de obicei indemnul sa renunti la framantarile inutile si sa traiesti clipa. Eu am acesti oameni langa mine. La randul meu, ii incurajez si eu, pentru ca stiu cat de important este sa SIMTI cum te simti si nu sa GANDESTI ce simti.
Ti-e teama? Foarte bine! Accepta asta si las-o sa treaca..

"Carpe diem" ar trebui echivalat cu "ramai in prezent, nu-ti mai face griji cu privire la ceea ce se poate intampla - oricum nu ai niciun control." :)

Acestea fiind spuse, ma vad nevoita sa carpe diem si eu, fara vreo teama de viitor.
Viitor (foarte apropiat) in care voi imbraca - in sfarsit - halatul alb si-mi voi ingriji pacientii.
Mai ales ca am langa mine o armata de ingeri cu chip de oameni, care ma incurajeaza si ma iubesc. Chiar daca sunt enervanta...



Va amintiti prima zi de scoala?

Aproape nicio diferenta acum, dupa 21 de ani. Doar ca halatul mi-e facut la comanda si nu miroase a China, responsabilitatea e URIASA, iar rasplata - pe masura!

Toate bune!



P.S. Spre buna si neintrerupta folosire a membrelor, fie ele superioare sau mergatoare, sfatuim pe cei mai aventurosi dintre dvs sa nu confunde aceasta expresie (Traieste clipa!) cu practicarea de parkour sau sarituri de pe zgarie-nori fara metode de siguranta, in speranta ca traitul clipei se rezuma la kile intregi de adrenalina revarsata valuri-valuri.